Lucian Blaga – Biographie

En quel lieu ni en quel temps je parus à la lumière, je ne sais,
seul dans l’ombre je me convaincs de croire
que le monde est un chant.
Je m’y accomplis, étonné,
un sourire étranger aux lèvres, en une ascension magique.
Parfois je prononce des mots qui ne sont pas les miens,
parfois j’aime des choses qui ne me répondent pas.
Mes yeux sont pleins de vents et de prouesses rêvées.
Je marche comme tout le monde :
tantôt pécheur sur les toits de l’enfer,
tantôt innocent sur les mots où croissent les lys.
Enfermé dans le cercle du même foyer
j’échange des secrets avec les aïeux,
peuple sous les pierres par les eaux purifié.
Le soir il m’arrive paisible d’écouter en moi
l’ininterrompu débordement
des contes d’un sang depuis longtemps oublié.
Je bénis le pain et la lune.
Le jour je vis ballotté par la tempête.

La bouche emplie de mots éteints
j’ai chanté et je chante encore le grand passage,
Le sommeil du monde, les anges de cire.
Sans rien dire je fais passer d’une épaule sur l’autre
Mon étoile comme un fardeau.

*

Biografie

Unde și când m-am ivit în lumină nu știu
din umbră, mă ispitesc singur să cred
că lumea e o cântare.
Străin zâmbind, vrăjit suind,
în mijlocul ei mă împlinesc cu mirare.
Câteodată spun vorbe cari nu mă cuprind,
câteodată iubesc lucruri care nu-mi răspund.
De vânturi și isprăvi visate, îmi sunt ochii plini,
de umblat, umblu ca fiecare:
când vinovat pe coperișele iadului,
când fără păcat pe muntele cu crini.
Închis în cercul aceleiași vetre
fac schimb de taine cu strămoșii,
norodul spălat de ape sub pietre.
Seara… se-ntâmplă mulcom s-ascult
în mine cum se tot revarsă
poveștile sângelui uitat de mult
Binecuvântat pânea și luna
Ziua trăiesc împrăștiat cu furtuna.

Cu cuvinte stinse în gură
Am cântat și mai cânt marea trecere,
Somnul lumii, îngerii de ceară,
De pe-un umăr pe altul
tăcând îmi trec steaua ca o povară.

***

Lucian Blaga (1895-1961) – Dans le grand passage/ În marea trecere (Jacques André éditeur, 2018) – Traduit du roumain par Jean Poncet.