Radu Vancu – Canto I

Il y aura des hommes et ils pousseront le monde plus loin.
Aujourd’hui, il est déjà tard, on construit un commissariat de police en Lego
et on regarde Cars.
Aujourd’hui, le monde ne mérite pas qu’on le pousse plus loin que ça.

Aujourd’hui, je n’ai pas vu le soleil se débattre, tétanisé,
dans le ciel. On dirait presque qu’il n’a pas existé.
Aujourd’hui, Dieu n’a plus été le concept à l’aune duquel
nous mesurons notre douleur, comme le chante John.
Peut-être qu’il avait mesuré les convulsions et la torture du soleil,
je ne sais pas. Pour nous, seule a existé
la lente construction du commissariat de police
et, au-dessus, aucun soleil qui nous empêche d’en venir
à bout.

Nous avons besoin d’un soleil Lego qui brille sans alternative
au-dessus d’un néant Lego. De jeunes paysans Lego
d’une Galilée Lego
prenant sur eux tous les péchés et les déjections Lego.
Nous avons besoin d’enfants Lego qui chanteraient :
« à l’ombre de la croix Lego nous étions assis et nous pleurions ».
D’un John Lennon Lego qui chanterait sur
des dieux, des concepts et des douleurs Lego.
Alors seulement, le soleil se débattra dans
d’heureuses convulsions. Alors seulement, le monde méritera
qu’on le pousse plus loin.

Aujourd’hui, il est déjà tard, on construit un commissariat de police en Lego
et on regarde Cars. Le lait
se réchauffe lentement dans la tasse blanche en métal.
Rien, et c’est le moins qu’on puisse dire – vraiment rien
ne peut nous pousser plus loin.

*

Canto I

Vor fi oameni şi vor împinge lumea mai departe.
Azi e seară, construim o staţie de poliţie din Lego
şi ne uităm la Cars.
Azi lumea nu merită împinsă mai departe de atît.

Azi n-am văzut soarele zbătîndu-se tetanizat
pe cer. Parcă nici n-a existat.
Azi Dumnezeu n-a mai fost conceptul cu care
ne măsurăm duererea, cum cîntă John.
Poate c-o fi măsurat convulsiile şi tortura soarelui,
nu ştiu. Pentru noi a existat
doar creşterea lentă a staţiei de poliţie
şi nici un soare care să strice socotelile asupra ei.

Avem nevoie de un soare Lego strălucind fără alternativă
deasupra unui neant Lego. Tineri ţărani Lego
dintr-o Galilee Lego
luînd asupra lor toate păcatele şi dejecţiile Lego.
Avem nevoie de copii Lego care să cînte:
„la umbra crucii Lego şezum şi plînsem”.
De un John Lennon Lego cîntînd despre
Dumnezei şi concepte şi dureri Lego.
Abia atunci soarele se va zbate fericit
în convulsii. Abia atunci lumea va merita
Împinsă mai departe.

Azi e seară, construim o staţie de poliţie din Lego
şi ne uităm la Cars. Lăpticul
se încălzeşte în cana albă de tablă.
Nimic, şi nu-i vorbă mare – chiar nimic
nu ne poate împinge mai departe.

*

Canto I

There will be people and they will push the world further.
Today it is evening, we are building a Lego police station
and we are watching Cars.
Today the world does not deserve to be pushed further than that.

Today we have not seen the sun struggling tetanized
in the sky. It seemed it never existed.
Today God was not the concept with which
we measure our pain, as John sings.
Maybe it measured the convulsions and torture of the sun,
what do I know. For us there existed
only the slow growth of the police station
and no sun to ruin any plans
above it.

We need a Lego sun shining without alternative
above a Lego abyss. Young Lego peasants
from a Lego Galilee
taking upon them all the Lego sins and dejections.
We need Lego children singing:
“in the shadow of the Lego cross we sat down and wept.”
A Lego John Lennon singing about
Lego gods and concepts and pains.
Only then will the sun struggle happily
in convulsions. Only then will the world deserve
to be pushed on.

Today it is evening, we are building a Lego police station
and we are watching Cars. The milk
gets warm in the white tin cup.
Nothing, and this is no big talk – nothing
can push us further.

***

Radu Vancu (né à Sibiu, Roumanie en 1978) – 4 A.M. Cantosuri domestice (Max Blecher, 2015) – 4:00 Canti domestiques (Éditions des Vanneaux, 2019) – Traduit du roumain par Stéphane Lambion.